Expoziţiei – Libertate în labirint – Muzeul de Arta

Start Date : February 22, 2012
End Date : March 18, 2012
Time : 17:00 to17:00

Location :
Muzeul de Arta Cluj-Napoca, Pta Unirii nr.30

Description

Marilena Preda Sânc este unul dintre cei mai activi şi apreciaţi artişti români contemporani. A avut începând cu anul 1980 numeroase expoziţii personale dintre care merită menţionate cele de la Bucureşti, Bruxelles, New York, Paris, Viena. Cea mai recentă expoziţie personală a avut-o la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti în anul 2011. A participat la foarte numeroase expoziţii de grup şi colective în ţară şi în străinătate, multe dintre ele fiind de referinţă pentru evoluţia artei contemporane. A fost recompensată cu numeroase premii naţionale şi internaţionale precum şi cu distincţia Ordinul Meritul Cultural (2004).

„Anatomia proiectului ne îndeamnă la un parcurs autoreferenţial ca expresie a unor preocupări subiective nu doar legate de tematici filozofice, ci şi de problematici socio-politice. Marilena Preda Sânc ne propune o privire asupra unor decenii de activitate constantă, o trecere în egală măsură istorică şi conceptuală prin poveştile personale prinse în cele patru teme majore: corp-peisaj, modulii, globul şi feminisme.” (Olivia Niţiş)

Event Categories: Cultural.Event Tags: expozitie, libertate in labirint, marilena preda sanc, and muzeul de arta.

Related Listing

Your Review

Rate this event by clicking a star below :